Uleiuri esențiale : tehnici de extracție, potențial farmaceutic și terapeutic

Uleiurile volatile

  • Sunt lichide cu: – miros aromatic, caracteristic
    • gust iute-arzator, aromatic si/sau amar,
    • foarte volatile si
    • antrenabile cu vapori de apa
  • Din punct de vedere chimic, sunt amestecuri complexe ale unor compusi foarte diferiti,
  • Pana in prezent, din Uleiurile Volatile s-au izolat peste 600 compusi diferiti.

In principal, in compozitia uleiurilor volatile se gasesc:

  • – mono- si sescviterpene,
  • – derivati fenilpropanici,
  • – hidrocarburi si derivati oxigenati ai acestora, fenoli, eteri, derivati sulfurati cum ar fi senevolii, compusi azotati din grupul derivatilor indolici, s.a,

In plante se acumuleaza in:

  • peri glandulari sau glande epidermice,
    • celule oleifere,
    • canale secretoare,
  • Sunt sintetizate in protoplasma celulara, in cursul proceselor metabolice, senevolii din crucifere iau nastere prin degradarea enzimatica a tioglicozidelor.

Raspandire:

  • Se formeaza in frunze, flori, fructe, organe subterane, scoarte,

flori (bergamot, tuberoză)                    frunze (majoritatea lamiaceelor, eucalipt),

scoarţă (scorţişoară),                           rădăcini (valeriana, angelica),

rizomi (ghimber),                                  fructe (anason, coriandru),

seminţe (nucşoară)

  • Se pot gasi in toate organele unei plante (conifere) sau localizate intr-un organ (trandafir)
  • De regula, continutul este de 0,1%, mai rar 1-2 % rareori pana la 20%.
  • Din 300 familii studiate pana in prezent, 30% contin ueliuri volatile.
  • Plantele inferioare – rareori producatoare de UV, cu o exceptie: lichenii, ferigile, muschii
  • Plante superioare sunt bogate in UV:

Pinaceae                         Apiaceae

Lauraceae                       Zinziberaceae

Myrtaceae                       Piperaceae

Rutaceae                        Brassicaceae

Lauraceae                       Magnoliaceae

Extractia Uleiurilor Volatile

Dependent de natura UV si cantitatea existenta in produsul vegetal se foloseste, pentru extractie:

  • – procedeul enfleurage,
  • – extractia cu solventi organici (eter de petrol/benzen la 50°C, in Soxhlet); se obtine un produs de consistenta semisolida = esences concretes, care prin purificare cu etanol absolut furnizeaza esences absolues
  • – extractia prin presare – cand se obtin asa numnitele uleiuri agrumen (ulei de bergamot, ulei de citrice); dupa presare se separa supernatantul (ulei), se filtreaza
  • – extractia Spunga – pericarpul citricelor se preseaza usor pentru deschiderea celulelor oleifere, iar uleiul se absoarbe cu ajutorul buretilor;
  • – procedeul ecuelle – rotirea citricelor intr-un vas (palnie orizontala, cu ace

Extractia prin antrenare cu vapori de apa

  1. distilare cu vapori de apa,
    1. distilare apa/vapori de apa,
    1. antrenare cu vapori de apa (96°C/1 bar),

fata de 150-300 °C

Purificare

  • UV obtinute prin distilare/antrenare cu vapori de apa contin hidrocarburi terpenice sau terpenrezine, care scad calitatile parfumistice,
  • UV de uz terapeutic se purifica prin distilare fractionata

(rectificare) pe coloana

Proprietati:

  • la temperatura camerei, UV sunt lichide

Exceptii: ulei de trandafir, ulei de anason- depun un stearopten

  • Sunt complet volatile, fara a lasa un reziduu sau urme, au greutate specifica mai mica decat cea a apei, cu exceptia UV care contin compusi aromatici sau cu S (ex.: ulei de cuisoare, scortisoare, senevoli)
  • Sunt optic active,
  • Prezinta solubilitate, mare in solventi lipofili, redusa in apa (1:200), dar suficienta pentru a furniza ape aromatice

– incolore, pana la galben deschis; exceptie ulei de musetel, ulei de cuisoare

  • In prezenta luminii si a oxigenului, UV care contin aldehide si derivati fenolici se rezinifica, hidrocarburile terpenice nesaturate jucand rolul de initiator al procesului, prin transfer de oxigen.
  • Se pastreaza in flacoane brune, pline, eventual cu adaos de alcool absolut caracterizate prin miros aromatic si gust iute-arzator, aromat, uneori amar;
  • Percepem mirosul prin intermediul receptorilor pentru mirosuri,
  • Avem cel putin 30 tipuri diferite de receptori pentru miros, pentru fiecare existand aproximativ 500 de membrii ai unei familii de gena.
  • Receptorii apartin grupei proteinelor care se cupleaza cu proteinele G; sunt constituiti din aproximativ 300 aminoacizi.
  • Molecula aromata se fixeaza pe receptorii specifici structurii acesteia, care sunt repartizati in cele peste 10 milioane de celule receptoare de miros, aflate la nivelul mucoasei nazale.
  • Astfel, ia nastere o cascada de reactii care incepe prin activarea proteinelor G specifice si decurge prin cresterea concentratiei intracelulare de AMPc, ca mesager secundar, ca urmare se deschid canalele ionice celulare
  • Unele clase de compusi aromati, folosesc si asa numita cale a transductiei IP3;
  • Stimulii olfactivi sunt transportati prin axoni pana la glomerulii bulbului olfactiv din creier,
  • Fiecare celula olfactiva este purtatoarea unui singur tip de receptor olfactiv
  • Tipurile de receptori olfactivi sunt repartizate spatial distinct (pentru un anumit compus, intr-o anume zona a mucoasei olfactive);
  • In mod analog, in bulbul olfactiv din creier, fiecare glomerul este specializat pe perceptia unei anume componente din spectrul aromelor,
  • nu se stie inca, cum este decodificata la nivelul cortexului olfactiv, informatia olfactorie transmisa de fiecare aroma in parte si asamblata la o imagine de ansamblu (miros).

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

top