Trucuri pentru a comunica mai bine cu colegii la serviciu in zilele dificile
Comunicarea a devenit una dintre temele predilecte ale cercetarii in societatea contemporana , Specialistii din diferite domenii studiaza fenomenul comunicarii si propun modele de interpretare , grile de lectura a actelor comunicative sau ofera solutii si sfaturi pentru ameliorarea comunicarii. Ce inseamna a comunica? De ce este atat de dificil sa comunici ? Cum putem sa facilitam comunicarea interumana? Sunt doar cateva intrebari la care incearca sa raspunda toti teoreticienii comunicarii.
In vorbirea curenta , a comunica inseamna a transmite un mesaj despre ceva unui anumit receptor .
Emitator >>>>>>>Codare>>>>>>.>>>>>Decorare >>>>>>>Receptor
Modelul lui Shannon si-a dovedit aplicabilitatea in toate domeniile comunicarii .Totusi ,ceea ce ignora modelul in discutie este faptul ca actele comunicative sunt efctuate de indivizi sau de grupuri care se caracterizeaza printr-un ansamblu de particularitati si care se plaseaza intr-un anumit context social. Comunicarea nu poate fi privata ca un proces liniar si secvential de transmitere a informatiilor de la emitator la receptor. Orice comunicare presupune o interactiune. Termenul de interactiune trimite , prin etimologia sa, la ideea unei actiuni mutuale , reciproce.Din aceasta perspectiva , comunicarea apare ca un proces circular in care fiecare mesaj actioneaza ca un stimul asupra destinatarului si implica o reactie ce devine , la randul sau, un stimul pentru primul.
O definitie care ia in considerare aceste aspecte psiho-sociale ale comunicarii este cea propusa de Jean-Claude Abric (1996) :”comunicarea este ansamblul proceselor prin care se efctueaza schimbul de informatii si de semnificatii intre persoane aflate intr-o situatie sociala data.”
Tipuri ale comunicarii
Comunicarea este un element esential al vietii sociale . Orice activitate desfasurata in comun presupune schimbul de informatii , adica procese si relatii de comunicare. Fenomen extrem de complex , daca avem in vedere diversitatea codurilor , canalelor , situatiilor si modalitatilor in care se produce , comunicarea umana beneficiaza de tipologii diverse.
In functie de numarul participantilor si tipul de relatie dintre acestia sunt delimitate urmatoarele tipuri de comunicare (M.Dinu , 1997);
(a) Comunicarea intrapersonala in care emitatorul si receptorul sunt una si aceeasi persoana. Dialogul pe care-l purtam cu noi insine , cu sau fara cuvinte ,reprezinta un autentic proces de comunicare.
(b) Comunicarea interpersonala diadica presupune dialogul direct dintre doua persoane. Acest tip de comunicare pune cel mai bine in evidenta o dimensiune fundamentala a fiintei umane : nevoia de altul;
(c) Comunicarea de grup este o alta ipostaza a comunicarii interpersonale , care presupune mai mult de doi participanti. Tipica pentru acesta forma de comunicare este comunicare in grupul mic in care membrii se afla in contact direct , fata in fata , ceea ce permite fluxul liber al informatiilor .
(d) Comunicarea publica implica prezenta unui emitator unic iar receptorul sau auditoriul este un public larg, aflat in relatie directa cu emitatorul (prelegeri , conferinte, comunicari stiintifice, rapoarte) ;
(e) Comunicarea de masa se refera la situatia in care informatia este transmisa unui public de mare amplitudine prin canale de transmisie speciale , precum presa, televiziunea, radioul, cinematograful. Acest tip de comunicare se caracterizeaza printr-o slaba prezenta a feed-back-ului.
Luand in considerare finalitatea actului de comunicare , R.Zajonc (1967) distinge trei tipuri de comunicare;
(a) Comunicarea accidentala (intamplatoare ) in care emitatorul transmite informatii altuia fara a avea intentia de a o face si chiar fara sa-si dea seama ;
(b) Comunicarea subiectiva prin intermediul careia emitatorul exprima direct (verbal sau nonverbal) starea sa emotionala dintr-o nevoie de exprimare sau de descarcare in urma acumularii unor tensioni psihice. Elevul care face creta bucati in timp ce este ascultat la matematica isi descarca astfel emotiva acumulata;
(c) Comunicarea instrumentala urmareste in mod intentionat si vadit un scop precis, cauta sa produca anumite efecte aspra receptorului si este capabila sa se modifice in functie de reactiile partenerilor pentru a-si atinge telul.
De o atentie aparte in analiza comunicarii umane se bucura tipologia ce are la baza instrumentul cu ajutorul caruia se codifica informatia si canalul de transmitere a mesajului astfel rezultat. Din acest punct de vedere distingem :
(a) Comunicarea verbala este comunicarea realizata prin cuvinte . Alegerea cuvintelor , dispunerea lor in propozitii si in fraze cu scopul constructiei mesajului sunt elemente foarte importante ale comunicarii verbale pentru ca puterea cuvantului poate fi imensa atat in textele scrise , dar mai ales in comunicarea orala.
(b) Comunicarea paraverbala este realizata prin elemente ce insotesc cuvantul si vorbirea in general : caracteristicile vocii, particularitatile vorbirii , accent , intonatie , pauza, ritmul si debitul vorbirii, intensitatea rostirii. Chiar si tacerea in doze bine masurate si in anumite contexte pragmatice , poate transmite diferite semnificatii (Cucos, 1996). Paraverbalul nu poate exista decat concomitent cu exprimarea verbala. E leste elementul care da expresivitate vorbirii. Paraverbalul are darul de a personaliza actul comunicarii. Tonul vocii, ritmul vorbirii , intonatia pot transmite informatii despre starea afectiva a emitatorului , despre atitudinile ori gradul de siguranta in raport cu ceea ce se spune. Cercetatorii au constatat ca indicii paraverbali pot servi foarte bine pentru distingerea unor emotii precum teama, dezgustul , admiratia , amuzamentul, iubirea.
(c) Comunicarea nonverbala este acea forma de comunicare in care transmisia mesajului se realizeaza prin alte mijloace decat cuvantul . Voluntar sau involuntar , noi comunicam si prin : expresia fetii , privire, gesturi, pozitia corpului, proximitatea, contactul corporal, infatisarea fizica, imbracaminte .
Cercetarile au aratat ca intr-o conversatie aspra unor probleme personale , subiectii se privesc intre ei intre 60%si 70%din timpul total al conversatiei. Dupa M.Argyle, contactul vizual are functii importante in comunicare : reglarea fluxului conversatiei, furnizarea de feed-back vorbitorului despre ceea ce a comunicat , exprimarea emotiilor si informarea ambilor participanti despre natura relatiilor lor.
Componentele nonverbale , direct perceptibile de catre interlocutor in relatia de comunicare , sunt decodificate si intelese mult mai rapid decat mesajul verbal. Comunicarea nonverbala are rolul de a sustine comunicarea verbala .
Ansamblul elementelor paraverbale si nonverbale este denumit metacomunicare . Metacomunicarea este foarte importanta deoarece ascultatorul este tentat sa preia intalesul , semnificatia mesajului mai degrada din metacomunicare decat din cuvintela auzite.
O cercetare realizata de Argyle, Alkema si Gilmour a aratat ca oamenii reactioneaza cu o probabilitate de cinci ori mai mare la indicii nonverbali si paraverbali decat la cei verbali. Daca mesajul nonverbal si paraverbal il contrazice pe cel verbal (cu mar fi un mesaj ostil transmis intr-o maniera prietenoasa), subiectii au tendina de a ignora cuvintele tinand seama doar de mesajul nonverbal si cel paraverbal.