Sfaturi esentiale despre comunicare si feed-back

       Mesajul este unitatea de bază a comunicării, situat de fapt la intersecţia dintre comunicare şi reprezentarea realităţii. El poate fi alcătuit din cuvinte scrise sau rostite, imagini vizuale, muzică, zgomote, semne, simboluri, culori, gesturi etc. Suportul fizic al mesajului este oferit de canal, care îndeplineşte şi funcţia de cale de transport sau distribuţie a mesajului.

      Dimensiunea originalităţii mesajului este data de informaţie.

      Efectele comunicării pot fi de natură cognitivă, afectivă sau comportamentală şi nu

trebuie confundate cu răspunsurile receptorului mesajului. Răspunsul, feed-back-ul, este

un mesaj returnat de receptor ca reacţie la stimulul expediat de emiţător, iar uneori poate

proveni chiar de la emiţător, ca reacţie la propriul mesaj.

      Finalitatea procesului de comunicare există în măsura în care mesajul codificat de

emiţător este decodificat şi acceptat de receptor. Cunoaşterea codului informaţiei obligă la respectarea semnelor şi simbolurilor folosite, iar eventualele erori vor putea fi cu usurinţă detectate şi corectate. Când semnificaţia este codificată în cuvinte, mesajul este unul de tip verbal, iar comunicarea este verbală. Dacă semnificaţia este purtată prin altceva decât cuvinte, mesajul şi comunicarea sunt non-verbale.

     Conţinutul şi maniera în care se comunică se afla sub influenţa contextului

comunicării. Evaluarea lui implica analiza mai multor dimensiuni contextuale: fizică,

temporală, culturală, socială şi psihologică.

     Capacitatea de comprehensiune a receptorului nu trebuie niciodată ignorată, iar

mesajul trebuie atent construit. Inteligibilitatea unui mesaj este dată nu numai de aportul

de noutate în forma şi conţinut, ci şi de structura lui mult prea elaborată, sau dimpotrivă,

mult prea banala şi previzibilă.

      Schimbul de mesaje între participanţii angrenaţi în comunicare devine interacţiune.

În funcţie de numărul de participanţi în reţelele de comunicare instituite la un moment dat, putem distinge două tipuri de comunicare:

 comunicarea bipolară

 comunicare multipolară (un emiţător şi mai mulţi receptori; un receptor şi mai mulţi

emiţători; comunicarea cu “poştaşi” adică prin intermediari umani care funcţionează

ca mijloace de transmitere a mesajului).

     Putem vorbi despre o sursă a comunicării care produce mesajul  care poate conţine gânduri, sentimente, idei, sau emoţii.

      Mesajul nu poate fi transmis în forma pură, ci este trimis prin este tradus în cuvinte însoţite de tot ceea ce înseamnă limbajul non-verbal.

     Aşadar, mesajul este codificat în „limba” emiţătorului şi transmis prin intermediul unui

canal (verbal, non-verbal, vizual etc.). În comunicarea umană, rareori folosim un singur

canal. În acest moment al comunicării, apar „zgomotele” care pot perturba comunicarea. În categoria perturbaţiilor, putem exemplifica zgomotele fizice (zgomotul străzii, întunericul, ceaţa etc.) Perturbaţiile pot apărea şi în etapele de codificare şi decodificare în funcţie de particularităţile sursei şi destinaţiei. Este vorba de diferenţele semantice ale unor cuvinte şi de experienţa de viaţă a fiecăruia.

Semnalul este recepţionat şi decodificat la destinaţie. Destinatarul recepţionează şi

înţelege mesajul transmis mai mult sau mai puţin în concordanţă cu ceea ce a vrut

emiţătorul să exprime: adevărul este cel auzit, nu cel rostit. În continuare, rolurile se pot

schimba: destinaţia devine sură şi sursa devine destinaţie.

    Jean – Claude Abric (1996) stabileste cinci reguli ale unei comunicari eficiente si de calitate :

    (a) sa asculti – sa tii cont de punctul de vedere al celuilalt;

    (b)  sa observi – sa te interesezi de tot ceea ce se petrece in situatia de comunicare ;

    (c)  sa analizezi – sa degajezi elementele componente ale campului psihologic si social care ii determina pe indivizi;

     (d)  sa te exprimi  – in functie de interlocutor sau de natura obiectului comunicarii ;

     (e)  sa controlezi – sa urmaresti calitatea si pertinenta mesajului precum si procesele care pot perturba transmisia.

    Metoda de verificare a eficientei comunicarii – obtinerea feed-back-ului .

  Termenul de “feed-back”, imprumutat din vocabularul ciberneticii , inseamna  informatie de revenire , verbala sau nonverbala,  care permite emitatorului sa cunoasca daca mesajul sau a fost primit si cum a fost receptat si inteles.

   Functiile feed-back-ului –Jean-Claude Abric (1996);

     (a)   functia de control al gradului de receptare si intelegere a mesajului ;

     (b)  functia de adaptare a mesajului la caracteristicile auditoriului si situatiei;

     (c)   functia de reglare sociala prin adoptarea de roluri diferite de catre interlocutori , ceea ce favorizeaza intelegerea punctului de vedere al celuilalt;

      (d)   functia socio-afectiva  : existenta feed-back-ului determina cresterea sentimentelor de siguranta ale interlocutorilor , cresterea motivatiei si acceptarea situatiei de comunicare.