Iata tot ce trebuie sa stii despre psihoterapie (de la un terapeut adevarat)

Adaptarea la conditiile mediului extern este imposibila fara un minimum de „date” si
„informatii” despre insusirile lucrurilor si situatiilor concrete, despre relatiile dintre acestea,
despre legitatile care le guverneaza. Captarea si prelucrarea informatiilor din lumea externa si
utilizarea lor in reglarea si optimizarea reactiilor de raspuns, a actiunilor instrumentale
reprezinta functiile esentiale ale sistemului psihic. La nivelul omului, aceasta functie se va
realiza prin intermediul unor procese inalt diferentiate si specializate: senzatia, perceptia,
reprezentarea, imaginatia, gandirea, memoria.

Senzatia

Aceasta este procesul psihic de captare si prelucrare a informatiilor despre
proprietati (insusiri) singulare ale stimulilor externi specifici.
Atat dupa natura mecanismului, cat si dupa natura insusirilor pe care le reflecta, senzatia
se realizeaza intr-o mare diversitate de modalitati (tipuri). Distingem: a) categoria senzatiilor
care ne furnizeaza informatii despre lumea externa (exteroceptia): senzatiile cutano-tactile,
senzatiile vizuale, senzatiile auditive, senzatiile olfactive, senzatiile gustative; b) categoria
senzatiilor care ne furnizeaza informatii despre pozitiile posturale si actele motorii ale
membrelor, capului si trunchiului (proprioceptia); c) categoria senzatiilor care ne furnizeaza
informatii despre modificarile si variatiile mediului intern al organismului (interoceptia).
Conditiile principale pentru a se produce o senzatie sunt: integritatea structuralfunctionala
a analizatorului si actiunea stimulului specific la intensitatea corespunzatoare (sa
fie cel putin egala cu valoarea pragului inferior absolut al sensibilitatii respective).
Senzatiile se caracterizeaza prin urmatoarele proprietati principale: modalitatea
(calitatea), intensitatea, durata si tonul afectiv.
a. Modalitatea este proprietatea unei senzatii de a reflecta selectiv anumite insusiri ale
stimulului specific (de pilda, in cazul senzatiilor vizuale: lungimea de unda care da tonul
cromatic; in cazul senzatiilor tactile: duritatea, asperitatea, intinderea sau lungimea etc.).
b. Intensitatea este proprietatea senzatiei de a reflecta si aprecia incarcatura energetica
sau forta de actiune a stimulului specific.
c. Durata este proprietatea senzatiei de a reflecta si de a se manifesta pe durata de
actiune a stimulului. Nici o senzatie nu se produce concomitent cu declansarea actiunii
stimulului specific, ci cu o anumita intarziere pe care o numim latenta; de asemenea, ea nici
nu dispare imediat cu incetarea actiunii stimulului continuand cateva miimi de secunde si
dupa aceea – efectul de urma sau imaginea consecutiva.
d. Tonul afectiv este proprietatea senzatiei de a se asocia cu o anumita traire emotionala
– placuta sau neplacuta, agreabila sau dezagreabila.

IMPORTANTA SENZATIILOR PENTRU VIATA PSIHICA:

Toate informatiile despre lume vin catre noi prin intermediul simturilor noastre. Simturile noastre sunt cele care ne furnizeaza informatiile de care avem nevoie pentru a interpreta evenimentele si a anticipa viitorul. Ele ne fac sa simtim placere sau durere. Ele ne avertizeaza asupra eventualelor pericole si ne ajuta in orientarea in mediul ambient.

Perceptia

Perceptia reprezinta un nivel calitativ superior al procesarii informatiei
extrase din interactiunea actuala a subiectului cu obiectul. Ea are la baza senzatia si se
constituie prin articularea si integrarea senzatiilor, dar nu este reductibila la acestea, asa cum
sustinea scoala asociationista. Imaginea perceptiva sau perceptul este un model informational
complex, care ne raporteaza la obiect ca intreg,in identitatea lui individuala sau categoriala
specifica. A percepe inseamna a putea da raspunsuri corecte la intrebarea „Ce esteaceasta?”
Spre deosebire de senzatie, care se produce oarecum spontan si pasiv de indata ce
stimulul specific actioneaza asupra organului de simt corespunzator, perceptia presupune o
implicare mai activa a subiectului, care recurge la operatii si strategii speciale de explorare,
cautare, selectie, evaluare, comparare. De aceea, definiea perceptiei ca reflectare nemijlocita
sau imediata este improprie, ea fiind mediata in realitate de operatiile succesive ale
subiectului. Astfel, desfasurarea perceptiei ia un caracter fazic. Experimental, s-a demonstrat
existenta urmatoarelor faze: a) detectia, care consta in sesizarea actiunii stimulului si
incadrarea lui in spatiu si timp; b) discriminarea, care rezida in desprinderea stimulului din
contextul celorlalti; c) identificarea, care se concretizeaza in integrarea finala a modelului
informational al stimulului si in elaborarea raspunsului „este x”; d) interpretarea, in cadrul
careia se desprinde semnificatia stimulului identificat si se pune in relatie cu scopul activitatii
subiectului. Dupa continut si mecanism, distingem: perceptii monomodale (ex. perceptia
vizuala, perceptia auditiva, perceptia tactila) si perceptii plurimodale, care au la baza
interactiunea intre doi sau mai multi analizatori si care integreaza informatii despre mai multe
genuri de insusiri ale obiectului.
In seria formelor complexe ale perceptiei umane se includ: perceptia spatiului (forma,
volum, distanta, pozitie), perceptia timpului (durate, intervale vide, succesiuni), perceptia
miscarii (directie, viteza), perceptia limbajului (oral, scris), si perceptia muzicii (raporturi de
inaltime, linie melodica, structura armonica).

Reprezentarea

Daca senzatia si perceptia ne ofera informatii despre obiectele care
actioneaza hic et nunc asupra organelor noastre de simt, reprezentarea reflecta si ne ofera
informatii despre un obiect sau altul in absenta acestuia. Astfel, ea devine prima treapta in
organizarea si functionarea activitatii mentale autonome (operarea pe plan mintal cu imagini
ale unor obiecte si fenomene percepute candva in trecut si ale caror modele informationale au
fost stocate si pastrate in memoria de scurta si lunga durata).
Termenul de reprezentare desemneaza doua realitati: a) procesul de elaborare a imaginii unui obiect in absenta lui si b) produsul, respectiv, imaginea constientizata. Procesul poate avea o desfasurare spontana, involuntara, luand aspectul unui flux de reactualizari (amintiri) mai mult sau mai putin haotice, amalgamate sau una intentionata, voluntara, imaginile succedandu-se intr-o ordine logica si fiind subordinate unui scop. Produsul poate fi caracterizat dupa urmatoarele calitati (proprietati): a) claritatea sau pregnanta, in functie de care distingem reprezentari intense sau vii si reprezentari pasive sau sterse;
b) completitudinea, pe baza careia delimitam reprezentari bogate, care tind sa se
suprapuna peste imaginile perceptive, si reprezentari sarace sau lacunare (in principiu,
imaginea-reprezentare este mai saraca, mai rezumativa decat imaginea-perceptiva);
c. relevanta sau semnificatia, care permite delimitarea reprezentarilor relevante, in care se
selecteaza si se retin notele cele mai caracteristice si semnificative ale obiectului, si
reprezentari derizorii, care contin note accidentale, nesemnificative (de regula, reprezentarea
reflecta in mai mare masura semnificativul, relevantul, caracteristicul decat perceptia);
d. gradul de generalitate, dupa care distingem reprezentari individuale, care reflecta obiecte
concrete singulare (o anumita persoana, o anumita casa, un anumit obiect, etc.) si reprezentari
generale, care reflecta prototipul unei clase de obiecte asemanatoare (reprezentarea de casa in
general, de om, in general, de copac, in general); de regula, imaginea-reprezentare are un grad
de generalitate mai inalt decat perceptul;
e) caracterul mijlocit, care consta in aceea ca elementele inormationale constitutive ale imaginii-reprezentare sunt furnizate de senzatii si perceptii;
f) caracterul panoramic, care rezida in transformarea seriilor si succesiunilor de
dimensiuni (insusiri) care se etaleaza in perceptie in configuratii simultane.

Gandirea

In cadrul intelectului si chiar al intregului S.P.U. , gandirea ocupa locul central, ea facand posibila relationarea tuturor celorlalte elemente ale psihicului.
Gandirea este procesul psihic de cunoastere cel mai complex si calitativ
cel mai inalt. Ea permite omului reflectarea si luarea in stapanire mintala a generalului,
esentialului si necesarului din realitatea externa.
Spre deosebire de perceptie, care este legata strict de prezent, hic et nunc, gandirea se
organizeaza ca activitate intelectuala multifazica, intinzandu-se pe toate cele trei coordonate
temporale: prezent, trecut, viitor. Ea realizeaza o permanenta corelare intre diverse momente
si stari ale „obiectului”: foloseste informatia despre trecutul obiectului pentru a explica
prezentul lui; integreaza informatia despre trecutul si prezentul obiectului pentru a determina
(prevedea) starea lui in viitor.
Gandirea confera activitatii de cunoastere atributele abstractizarii, predictiei, anticiparii,
teoretizarii.
Fiind un proces si o structura multidimensionala de maxima complexitate, gandirea
poate fi descrisa si definita din unghiuri diferite: cognitiv-procesual, structural-operational,
structural-informational.
Din punct de vedere cognitiv-procesual, gandirea este activitatea intelectuala discursiva
de prelucrare criterial-logica a informatiilor furnizate de perceptie sau memorie, in vederea
intelegerii, explicarii si interpretarii fenomenelor din univers (natura si societate), a rezolvarii
diferitelor tipuri de situatii problematice, a elaborarii diferitelor proiecte si planuri de
activitate creatoare, a elaborarii si adoptarii deciziilor optime de actiune.
Din punct de vedere structural-operational, gandirea este un sistem ordonat de operatii
sau de transformari care se aplica unei situatii initiale (A0) pentru aducerea ei intr-o stare
finala (scop) (A*), ce reprezinta un raspuns, un rezultat sau o solutie.
In lumina acestei definitii, gandirea ne dezvaluie o anumita organizare dinamica interna,
in cadrul careia vom identifica doua tipuri mari de operatii: generale si particulare
(specifice).
Operatiile generale sunt: analiza, sinteza, abstractizarea, concretizarea.
Analiza consta in descompunerea pe plan mintal, a obiectului in parti componente pentru dezvaluirea si descrierea-explicarea structurii lui interne; sinteza este operatia inversa, de reconstituire, pe plan mintal a obiectului, extragandu-se si retinandu-se informatia esentiala despre structura lui interna. Rezultatul unei sinteze poate deveni „obiect” pentru o noua analiza (analiza prin sinteza); abstractizarea rezida in selectarea-retinerea elementelor si insusirilor esentiale si
lasarea in afara a celor neesentiale, secundare; generalizarea este operatia de extindere a unor
insusiri sau relatii extrase prin abstractizare la toate obiectele care fac parte din aceeasi clasa;
concretizarea este o operatie de aplicare a principiilor si legilor generale la analiza si
interpretarea cazurilor si situatiilor particulare.
Operatiile particulare (specifice) sunt cele care se formeaza si se utilizeaza in interiorul
diferitelor stiinte: matematica, fizica, chimie, biologie, psihologie, sociologie etc.
Operatiile gandirii au caracter formal, in sensul ca se aplica unor constructe ideale,
simbolice, desprinse de suportul obiectual concret, si reversibil, in sensul ca pentru orice
transformare exista una inversa sau opusa, a carei aplicare duce la revenirea la situatia sau
starea initiala.
Din punct de vedere structural-informational, gandirea trebuie definita ca un sistem de
notiuni noi, organizat dupa criteriile esentialitatii si generalitatii. Notiunea devine in acest caz
unitatea structurala a baza a gandirii. Notiunile pot fi empirice, reflectand insusiri neesentiale,
desprinse in cadrul cunoasterii comune, al experientei cotidiene, si stiintifice, reflectand
insusiri esentiale desprinse in cadrul cunoasterii stiintifice. Dupa sfera de cuprindere, se
delimiteaza: notiuni individuale, care se raporteaza la obiecte singulare, luate separat, notiuni
particulare, care reflecta insusiri comune unor grupe de obiecte si notiuni generale, categoriale
care cuprind insusirile esentiale comune mai multor clase de obiecte sau tuturor obiectelor
(ex. notiunea de „existenta”.
Un nivel superior la integrare a continuturilor informationale (respectiv, a notiunilor)
este judecata. Aceasta afirma sau neaga ceva despre altceva suportand testul adevarului. Orice
judecata este adevarata sau falsa, dupa cum continutul ei corespunde sau nu realitatii.
La randul lor, constructele informationale ale judecatilor se integreaza in structuri
informationale si mai complexe de tipul rationamentelor. In rationament se surprinde
discursivitatea gandirii, miscarea ei de la anumite date sau judecati initiale catre un anumit
rezultat final (o concluzie) in care sa apara informatii sau adevaruri noi.
Rationamentul se realizeaza in trei forme principale: inductiva, in care, pornindu-se de
la judecati individuale, particulare se ajunge la o concluzie generala, deductiva, in care se
porneste de la general, particular si se merge spre particular, individual, si analogica, in care
se compara doua obiecte pentru a li se pune in evidenta, asemanarile, ceea ce au in comun.

Formele gandirii

Gandirea se diferentiaza pe plan operational si informational,
imbracand mai multe forme: a) in plan operational distingem: 1) gandirea algoritmica si 2)
gandirea euristica si, de asemenea: 1) gandirea convergenta si 2) gandirea divergenta.
Gandirea algoritmica se caracterizeaza prin aceea ca aplicarea unei anumite succesiuni de
operatii (transformari) duce in mod necesar la rezultatul scontat; gandirea euristica are un
caracter explorator, se desfasoara dupa principiul incercare-eroare, succesiunea de operatii la
gasirea solutiei corecte; gandirea convergenta porneste de la un numar mare de elemente, de
date pentru a ajunge in final la un numar mic de elemente sau date (ea comprima campul
informational); gandirea divergenta porneste de la un numar mic de elemente sau date si
ajunge in final la un ansamblu mare de elemente sau date (ea diversifica si largeste campul
informational).
b) In plan informational, se diferentiaza: 1) gandirea intuitiv-concreta si 2) gandirea
simbolic-abstracta. Gandirea intuitiv-concreta se caracterizeaza prin predominarea codificarii
figural-imagistice a continuturilor informationale si prin dependenta de suportul perceptiv;
gandirea simbolic-abstracta se caracterizeaza prin predominarea codificarii informationale si
prin detasarea de suportul perceptiv.