Conexiunea delicată dintre flori și emoții pozitive

Se știe că dintotdeauna oferirea și primirea florilor a fost o mare bucurie. Florile sunt văzute ca un simbol al aprecierii și în ziua de astăzi. Cu siguranță și tu ai tendința de a dărui flori persoanelor pe care le iubești ca semn de prețuire și dragoste în multele ocazii precum zilele de naștere, aniversări, căsătorie, absolvire etc.

Florile și culorile lor au o simbolistică și transmit anumite sentimente. Dar toate au puterea de a crea emoții pozitive persoanei care le primește: fericire, în special.

Fresh flowers photo created by frimufilms – www.freepik.com

Ce simbolizează florile în diferite culori

Florile de culoare galben. În anumite zone din Europa, culoarea galben reprezintă gelozia. Deci o emoție negativă. Însă în majoritatea zonelor de pe glob, această culoare transmite jovialitate, bucurie și inocență. Ce culori mai frumoase de flori îi poți dărui unei asemenea persoane, precum niște trandafiri galbeni?

Florile de culoare roșie. Prototipul – trandafirii. Dacă vine vorba despre trandafiri, aceștia au fost râvniți de-a lungul timpului pentru frumusețea uimitoare și parfumul delicat. Ei sunt considerați cel mai puternic mesager al emoțiilor: al iubirii, al pasiunii. Fie că sunt galbeni, albi, dar în special roșii, trandafirii reprezintă florile atemporale. Cu ajutorul cărora îți poți arăta prețuirea în orice moment, cu orice ocazie.

Florile de culoare roz. Prototipul – bujorii. Aceștia sunt flori cu o simbolistică aparte. Poți dărui bujori pentru a arăta respectul față de persoana din fața ta. Totodată, bujorii sunt grație și blândețe și caracterizează foarte bine o persoană cu aceleași trăsături. În China, ei au fost considerați floarea regală.

Florile albe. Ele sunt foarte des folosite în cadrul evenimentelor în care se celebrează iubirea. Pentru că transmit această emoție. Mai mult, transmit puritate, inocență, dar și frumusețe. Dacă vei dărui un aranjament cu flori albe sau doar câteva fire din aceste flori, cu siguranță vei lumina ziua persoanei care le va primi. Pe de altă parte, florile albe transmit energie și uneori chiar un sentiment de revitalizare.

Florile portocalii. Prototipul – crinii. Este una dintre cele mai frumoase culori. Florile care au această culoare transmit și crează entuziasm, fericire sau chiar distracție. Este o culoare pozitivă prin care poți transmite și ideea de prietenie față de persoana dragă. Pentru că florile portocalii au această însemnătate, pot fi folosite pentru decoruri acasă, înaintea sosirii unui grup de prieteni sau familie.

Florile verzi. Prototip – orhideele. Verdele este o culoare relaxantă și liniștitoare. Asta datorită simbolisticii și apropierii de natură. Pentru a-ți arăta susținerea și încrederea față de persoana care are de trecut printr-un moment dificil, un buchet de flori verzi este cel mai potrivit. De asemenea, pentru a celebra un sfârșit frumos (pensionarea, de exemplu, sau finalizarea unui proiect) poți alege să oferi tot flori verzi.

Ce emoții profunde crează florile

Studiile de specialitate au evidențiat profunde conexiuni între flori și emoțiile pe care acestea le transmit. Ele sunt relaționate cu fericirea imediată și entuziasmul. Iar acest lucru îl poți observa în reacția persoanei căreia i le dăruiești: este surprinsă și recunoscătoare. Mai mult decât atât, apare sentimentul de satisfacție în urma primirii unor buchete de flori. Și, poate cel mai important, toate aceste emoții au capacitatea de a crea conexiuni între tine și ea. Și oameni, în general.

Pe de altă parte, în aceste studii s-a demonstrat și faptul că aceste efecte pozitive asupra dispoziției rămân pe termen lung. Participanții au primit flori timp de câteva luni. Iar pentru persoanele cu depresie și anxietate, s-a observat o diminuare a simptomelor. Au devenit mai fericite și mai recunoscătoare.

În concluzie, lumea florilor și puterea lor sunt aspecte fascinante. Nu doar pentru că există o variație foarte mare de flori, culori, miresme și aranjamente. Ci pentru că oferă mai mult decât frumusețe. Oferă emoții pozitive. Și cum în ziua de astăzi emoțiile pozitive sunt la mare căutare, iată o modalitate simplă și frumoasă de a le simți și resimți.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

top