Abilităţi şi competenţe în consilierea educaţională a copilului, adolescentului şi a familiei

PARADIGMA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ ÎN CONSILIERE

 

•1. Cogniţia (credinţă, gând) –cel mai important determinant al răspunsurilor afectiv-emoţional-subiective, cognitiv-comportamentale. Cogniţiile sunt structuri informaţionale ce implică: conţinuturi informaţionale şi procese informaţionale.

 

Fundamente: (Beck, 1976, Ellis, 1994)

 

•Conţinuturile informaţionale se referă la motivaţii, percepţii, gânduri, au un caracter specific (clar direcţionate), local (situaţional) sau general (transsituaţional)

•Exemplu: Toată lumea mă urăşte.

•Procesele informaţionale vizează transformarea conţinuturilor după principiul “dacă – atunci”

•Exemplu: Dacă toată lumea mă urăşte, atunci îmi iau viaţa.

•2. Mare parte din psihopatologie este rezultatul cogniţiilor disfuncţionale şi/sau iraţionale.

•3. Aceste cogniţii deviante pot fi identificate şi schimbate

•4. Schimbarea se face prin tehnici cognitive şi /sau comportamentale validate ştiinţific.

 

MODELUL ABC COGNITIV

 

•Model iniţiat de Ellias (1962), dezvoltat de Beck (1976):

•1. A – evenimentul activator (situaţie de viaţă externă sau situaţie subiectivă) care activează întreaga personalitate;

•2. B – cogniţiile persoanei (prelucrarea informaţională) care mediază modalitatea de percepere şi reprezentare a evenimentului activator;

•3. C – consecinţele procesării cognitive a evenimentului activator.

•Aceste 3 componente puse in relaţia terapeutică determină apariţia altor două componente (Modelul ABCDE):

•4. D – restructurarea cogniţiilor disfuncţionale sau iraţionale;

•5. E – asimilarea unor noi cogniţii funcţionale, raţionale în locul celor problematice.

 

RELAŢIA TERAPEUTICĂ COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ

 

•Relaţia terapeutică cognitiv-comportamentală se caracterizează prin empatie, acceptare necondiţionată a clientului, congruenţă şi colaborare.

RELAŢIA TERAPEUTICĂ

 

•1. Empatia – Truax şi Carkhuf propun o scală de evaluare a empatiei, cotată cu maxim 12 puncte:

•0-2: terapeutul pune întrebări, formulează critici, dă sfaturi;

•2-4: terapeutul reflectă aspectele exterioare la care face referire clientul;

 

•4-6: reflectările terapeutului includ şi trăiri ale clientului, dar de importanţă secundară;

•6-8: terapeutul analizează doar o parte din trăirile majore ale clientului (de obicei se opreşte la una singură);

•8-10: terapeutul analizează marea majoritate a trăirilor clientului;

•10-12: terapeutul a surprins toate aspectele semnificative exprimate de client.

•2. Acceptarea necondiţionată presupune acceptarea pacientului cu toate problemele sale, ca un întreg, fără ca aceasta să însemne că acceptăm ceea ce face sau cum gândeşte.

•3. Congruenţa se referă la gradul de suprapunere între comportamentul manifest al terapeutului şi comportamentul interior.

•4. Colaborarea se referă la faptul că demersul terapeutic este bine structurat şi se face după o agendă comună, negociată şi convenită cu clientul, iar apoi se verifică mereu dacă obiectivele terapeutului şi ale clientului coincid. (vezi rolul evaluărilor periodice în eficienţa consilierii!)

•5. Transferul şi contratransferul în relaţia terapeutică. Transferul – totalitatea trăirilor afective (+, -), a patternurilor comportamentale pe care le experimentează clintul faţă de terapeut. Când transferul devine puternic, acesta poate bloca relaţia terapeutică (se instalează nevroza de transfer)

•Contratransferul – totalitatea trăirilor afective şi a patternurilor psihocomportamentale pe care le experimentează terapeutul faţă de client. Este recomandat ca acest aspect să nu intervină în relaţia terapeutică.

 

•Semne ale contratransferului: •– reacţii emoţionale puternice (+.-), faţă de client, nejustificate în relaţia terapeutică; •- fantezii sexuale cu clintul; •- creşterea /scăderea, nejustificată terapeutic, a frecvenţei întâlnirilor.