
3 afecțiuni medicale care pot fi tratate fără operație
Medicina este unul dintre acele domenii în care, de-a lungul timpului, s-au înregistrat progrese spectaculoase. Printre altele, acest lucru înseamnă că multe afecțiuni pentru care, în trecut, singura opțiune de tratament era operație, pot fi acum tratate și prin metode mai puțin invazive. În acest articol vom vorbi despre câteva dintre aceste afecțiuni și metodele alternative de tratament disponibile.
1. Fibromul uterin
Fibroamele uterine sunt tumori benigne (necanceroase) care se dezvoltă la nivelul uterului, ce afectează în special femeile cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani. De multe ori, sunt depistate doar în urma unui control de rutină deoarece nu sunt întotdeauna însoțite de simptome. Atunci când apar simptome (în 1 din 3 cazuri), acestea pot fi:
- Menstruații abundente și/sau dureroase;
- Dureri abdominale;
- Dureri în partea inferioară a spatelui;
- Nevoia frecventă de a urina;
- Constipație;
- Durere sau disconfort în timpul sexului.
În lipsa simptomelor ori dacă ele sunt ușoare, nu este neapărat necesară tratarea acestora. Dacă este necesar, se pot recomanda, după caz, tratament medicamentos, efectuarea anumitor intervenții chirurgicale (miomectomie, histerectomie etc.) sau embolizarea, tratamentul modern pentru fibromul uterin.
Embolizarea fibromului uterin este o procedură minim invazivă, recomandată femeilor cu excrescențe mari, ce presupune întreruperea alimentării cu sânge a fibroamelor prin injectarea de material emboligen în arterele uterine. Rezultatul este fie micșorarea fibroamelor, fie resorbția treptată acestora și ameliorarea simptomelor. Există și alte proceduri nechirurgicale la care se poate apela pentru tratarea fibroamelor uterine, iar medicul tău ți-o poate recomanda pe cea potrivită pentru tine.[2]
2. Ateroscleroza
Ateroscleroza este o boală ce afectează vasele de sânge și apare atunci când în și pe pereții arterelor se acumulează grăsimi, colesterol și alte substanțe, ducând la îngustarea acestora. De cele mai multe ori, apare la nivelul arterelor coronare, dar poate afecta și alte artere.
Simptomele apar, de regulă, abia atunci când arterele sunt atât de afectate încât nu mai pot furniza suficient sânge organelor și țesuturilor. Cum se manifestă afecțiunea depinde și de localizarea arterelor afectate. De exemplu, lista posibilelor simptome poate include:
- Angina pectorală sau durere în piept – dacă sunt afectate arterele coronare;
- Slăbiciune la nivelul membrul inferioare și superioare, pierderea temporară a vederii, dificultăți de vorbire – dacă sunt afectate arterele creierului;
- Hipertensiune arterială sau insuficiență renală – dacă sunt afectate arterele care duc la rinichi.
În funcție de gravitatea afecțiunii, poate fi nevoie de tratament medicamentos sau intervenții chirurgicale. O altă opțiune o reprezintă angioplastia cu stent, o procedură ce presupune introducerea unui cateter (un tub lung, subțire, flexibil, prevăzut cu un balon în vârf) până la nivelul blocajului, unde balonul este umflat pentru a dilata artera și se montează un stent pentru a o menține deschisă.[1]
3. Varicocelul
Varicocelul este o afecțiune caracterizată prin mărirea și dilatarea venelor din interiorul scrotului, acel sac subțire care ține testiculele. De cele mai multe ori, afectează testiculul stâng și poate fi asimptomatic. Dacă apar, simptomele pot include:
- Durere (în special când stai în picioare sau la sfârșitul zilei);
- Testicule de mărime diferită (testiculul afectat va fi mai mic decât celălalt);
- Infertilitate.
Tratamentul chirurgical este recomandat doar în caz de durere cronică, probleme cu dezvoltarea testiculului sau atunci când varicocelul afectează fertilitatea. Există însă și o alternativă la operație: embolizarea varicocelului. Ca și în cazul fibroamelor uterine, procedura presupune obstrucționarea fluxului sangvin către varicocel prin introducerea în vasele varicoase a unor substanțe emboligene sau a unor dispozitive mici numite „coil-uri”.[3]
Medicina modernă permite tratarea multor afecțiuni prin intermediul unor proceduri minim invazive, fără operații ce ar necesita o perioadă de recuperare lungă. Fibromul uterin, ateroscleroza și varicocelul sunt doar 3 dintre acestea; lista lor este mult mai lungă. Medicul tău îți va explica ce opțiuni de tratament sunt disponibile în cazul tău, în funcție de diagnosticul pe care l-ai primit.
Bibliografie:
- “Arteriosclerosis / Atherosclerosis – Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/arteriosclerosis-atherosclerosis/symptoms-causes/syc-20350569. Accessed 21 Sept. 2022.
- NHS Choices. Overview – Fibroids. 2022, www.nhs.uk/conditions/fibroids/. Accessed 21 Sept. 2022.
- “Varicoceles: Symptoms, Diagnosis & Treatment – Urology Care Foundation.” Urologyhealth.org, 2022, www.urologyhealth.org/urology-a-z/v/varicoceles. Accessed 21 Sept. 2022.